Scurt istoric

Istorie Aprilie 22, 2014

Biserica de lemn cu hramul „Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil“ de la Galu este construită din bârne de molid, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică“, şi aşezate pe o temelie de piatră de râu. Acoperişul este din şindrilă. De altfel, întreg edificiul se bazează exclusiv pe lemn, atât ca element de construcţie, cât şi ca element decorativ.

La exterior, se remarcă pridvorul deschis, cu cele patru colonete de lemn, decorat cu o deosebită graţie de meşterii lemnari ai locului, precum şi încăperea pătrată a clopotelor, situată deasupra pridvorului, de certă influenţă ardelenească. De asemenea, la fel de frumos este şi decorul ancadramentului uşii de intrare, reprezentat de un brâu încrustat.

Stilul arhitectural este cel moldovenesc, puternic influenţat însă de stilul ardelenesc al bisericilor de lemn, explicaţie plauzibilă dacă ne gândim la valul de populaţie ardelenească ce a trecut munţii spre Moldova, în secolul XVIII, din cauza Uniaţiei. Nu întâmplător, unele elemente arhitecturale întâlnite la Galul pot fi observate şi la alte astfel de monumente de lemn de pe Valea Bistriţei: la Fărcaşa, Grinţieş sau Bistricioara.

Şi la interior edificiul prezintă o notă distinctă. Se remarcă aici peretele despărţitor, precum şi sistemul de boltire, cu planşeu drept în pronaos şi cu fâşii curbe în plan octogonal în naos şi altar.

Bogatul patrimoniu iconografic

Bisericuţa de la Galu păstrează patrimoniul iconografic original. Astfel, catapeteasma datează de la 1818, iar o serie de icoane provin chiar de la bisericuţa arsă, cea care data încă de dinainte de 1800. Catapeteasma, deşi foarte veche, nu a fost niciodată restaurată. „O parte dintre icoanele de pe catapeteasmă se crede că ar proveni de la vechea biserică de lemn, cea care a ars“, explică pr. Manuel Dorneanu. Pictorul catapetesmei este Ioan Zugravul, instruit la Şcoala de pictură de la Răpciune (Ceahlău), cel care a pictat în mai multe biserici vechi de pe Valea Bistriţei.

Potrivit înscrisurilor din registrele parohiei, din patrimoniul acestei biserici au făcut parte numeroase cărţi de cult valoroase, datate în secolele XVIII-XIX. Unele dintre acestea au fost rechiziţionate şi au intrat în patrimoniul unor muzee mănăstireşti din Neamţ. Câteva, însă, au rămas în inventarul acestui lăcaş, cea mai însemnată fiind o Evanghelie datată la 1888.

Printre obiectele de patrimoniu de mare valoare se numără şi chivotul din lemn de tei, păstrat în altar, precum şi cununiile din lână cu fir de aur.

Biserica nouă

În anul 1998, a început ridicarea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului", în timpul preotului Mircea Ursache, în prezent slujitor la Biserica "Sfântul Ioan Botezătorul" - Mărăţeni din Piatra Neamţ.

În parohia Galu, a început acum şase ani de zile ridicarea unui complex parohial format din casa parohială şi aşezământul social. Casa parohială a fost finalizată la interior acum trei ani de zile. Sprafaţa casei de prăznuire are 190 de metri pătraţi, iar casa parohială are 72 de metri pătraţi la parter şi 72 de metri pătraţi la mansardă. În sala de prăznuire au fost pictate câteva icoane, în prezent fiind necesar dotarea cu mobilier.